Proiectul Vatra Familiei

Noi, cititori ai cărților Cedrii Sunători ai Rusiei, cunoaștem faptul că Anastasia (eroina acestor cărți) și-a pus foarte mult speranțele în „dacinici”, adică în cei ce iubesc natura, grădinăritul și implicit viața la țară, pentru a rezolva problemele cele mai acute ale lumii, probleme generate în mare parte de lumea modernă și anume: Problema poluării mediului și problema hranei care este de o calitate tot mai inferioară.

Astfel că în cele zece cărți se conturează ideile prin care se poate face acest lucru luând forma unui proiect numit Proiectul Vatra Familiei și al cărui obiectiv este întemeierea de sate noi, numite Satele Viitorului.

Deci acest proiect al Anastasiei nu este despre o nouă religie sau o sectă așa cum este considerată adesea de cei nu au citit vreodată aceste cărți și nici nu este pentru cei ce își doresc un loc în care să “evadeze” din când în când de la oraș, sau să experimenteze „down shifting”-ul, sau pentru cei ce își doresc viața hippie prin pădure. Ci este un proiect ce oferă pașii concreți de reîntoarcere a spiritului sătesc de odinioară, în cadrul unui sat, bineînțeles. Căci acest proiect îi privește pe cei ce își iubesc țara, pământurile strămoșești, pe cei ce vor să reînvie acest spirit al țăranului român care cândva trăia în armonie cu anotimpurile, cu pământul ce îl hrănea, care ieșea la cosit cu cea mai bună cămașă a sa, care mulțumea lui Dumnezeu pentru belșug dar și pentru puțin, care sărbătorea natura prin versuri și cântece. Acum oamenii de la țară, în special tinerii, se simt rușinați cu statutul de țăran, deși cuvântul definește un om care are o țară a lui, pământul lui, din care se hrănește el și moștenitorii lui, spre deosebire de orășean care deține cel mult 200-300 mp de pământ care nu-i oferă nici pe departe necesarul de hrană și nici nu poate oferi continuitate pentru întregul său neam. Țăranii de azi, trăiesc de cele mai multe ori în mizerie, copiii le sunt departe, munca pământului o fac cu tot mai puțin respect, folosind ierbicid și azot în neștire, dau foc la pășuni și apoi pășunează animalele an după an pe același loc, în cenușa ierbii arse care toxifică laptele și nu prin rotație cum se făcea cândva, iar acum pe aceste așa zise pășuni care sunt veșnic galbene, uscate, o singură iarbă a înțelenit tot pământul. Așteaptă avizi banii de la APIA în loc să mai folosească armonios pământurile ce le au. Nu mai sunt sărbători care dau sens vieții, Paștele sau Crăciunul preocupând doar stomacul fără să se mai audă colinde sau urături iar ouăle vopsite se găsesc de cumpărat la supermarket. Sacralitatea vieții la țară a dispărut! Iar puținii țărani  autentici, care vor să mai păstreze valorile satului românesc sunt cazuri izolate, se zbat singuri în această încercare având de înfruntat mentalitatea actuală, bazată pe “banul este puterea”. În consecință, satele devin tot mai mici, îmbătrânite, pe cale de dispariție și astfel lumina spiritului satului românesc pare că se stinge…

Dar speranța este în noi, cei ce credem în frumusețea și simplitatea vieții de la țară! În noi, cei ce iubim plantatul și semănatul, lucrul de mână, cei ce iubim animalele și cu respect le-am crește, cei ce iubim să salutăm Soarele și Luna cu Stelele, noi cei cărora ne place să observăm conștient ceea ce crește și trăiește în jurul nostru, noi cei cărora ne-ar plăcea să ne creștem copiii aici, la țară, redând vieții adevăratele valori: iubirea, simplitatea… Noi putem face ca această lumină să crească din nou în intensitate și bucuria de a trăi să cuprindă din nou satul românesc. Și nu încercând să schimbăm mentalitatea oamenilor ce trăiesc deja așa, ci noi, ca urmași de țărani, să ne unim chiar acum, concret, în sate noi. Doar așa avem o șansă de a reabilita condiția actuală a țăranului român. Doar așa putem reda copiilor noștri mândria de a fi țăran, fiind noi înșine țăranii de odinioară. Și nu neapărat făcând toate acele munci pe care ei le făceau cândva ci mai degrabă în spirit, prin comuniune conștientă cu natura. Și poate că locurile pe care se vor întemeia aceste noi sate nu sunt cele mai idilice și sunt la sute de km de locurile natale. Dar sunt pământuri românești, și pe principiul că “omul sfințește locul”, fiecare își poate clădi pe ele colțul de rai la care visează, alături de alte colțuri de rai și astfel, încet-încet se instalează Paradisul pe pământ, așa cum Anastasia a visat…

Deci acest proiect al Vetrei de Familie se desfășoară astfel:

Pentru început, ea sugerează ca acești oameni care iubesc natura și care se întorc conștient la aceasta, să își asume îngrijirea unei suprafețe de pământ nu mai mică de un hectar dar nu mai mare de două hectare, asta pentru a se putea cuprinde în ea toate nevoile unei familii fără ca munca să devină o povară dar și pentru a se putea dezvolta biodiversitatea care să dea naștere unui aer curat și plante sănătoase, un hectar de pământ fiind suprafața minimă pe care se poate realiza un microclimat perfect. Iar acest spațiu poartă numele de Vatră de Familie (mai multe detalii despre amenajarea ei găsiți aici) pentru că susține nevoile unei familii dar și pentru căci aici se vor naște și crește copiii, nepoții și generațiile viitoare astfel că doar trăind permanent în acest spațiu se poate ajunge la rezultatele dorite.

Următorul punct din acest proiect vine ca o consecință a celui de mai sus:

Pentru ca o familie ce trăiește într-un astfel de spațiu să poată trăi permanent pe acesta, are nevoie de vecini pentru ca în timp să se poată crea o infrastructură ce permite integrarea membrilor satului nou format, acest fapt permițând obținerea de venituri local, fără să mai fie nevoie de surse financiare externe și implicit unul din părinți mai mult plecați (iar la modul general un astfel de proiect poate opri și emigrarea masivă a românilor) și astfel că, acele probleme ale umanității să înceapă să-și găsească rezolvarea.

Prin urmare un astfel de sat aduce beneficii nu numai pentru locuitorii săi dar și pentru orășeni, în primul rând prin biodiversitatea creată în fiecare grădină care purifică aerul nu numai local dar și în împrejurimi; apoi faptul că locuitorii își asumă gestionarea rezidurilor aduse sau produse care nu mai sunt aruncate în apă sau arse diminuînd poluarea aerului și infestarea apelor; tot aici se produc alimente de prima mână, nu numai pentru ei dar și pentru cei ce își doresc, aceste alimente obținute din ingrediente provenite din propriile gospodării sunt deja tot mai mult căutate; un astfel de sat își crește copiii în spiritul iubirii de natură, descoperind împreună cu părinții săi că grădinăritul, nu trebuie să fie epuizant ci are nevoie doar de o bună observare a nevoilor plantelor și asocierilor dintre ele, în același timp născându-se una dintre cele mai înalte arte, peisagistica și astfel această artă, pe lângă altele tradiționale, crează copiilor loc pentru integrarea lor ulterioară; de asemenea un astfel de sat își propune păstrarea tradițiilor străbune prin scoaterea la lumină a bogățiilor naturale din țara noastră (arbori maiestuoiși, plante spontane, fructe de pădure, ciuperci, izvoare de apă pură), a meșteșugurilor și a sărbătorilor și astfel spiritul satului românesc să reînvie iar statutul de țăran să fie din nou onorabil (și nu o rușine, ca în prezent), acest cuvânt definind de fapt condiția unui om care are o țară a lui, această bogăție pe care puțini români o mai au, Vatra Familiei.

Acesta este deci rezultatul proiectului:

Un nucleu de familie curat, sănătos și fericit alături de alte astfel de nuclee formează un sat curat, sănătos și fericit. Mai multe astfel de sate formează o țară curată, sănătoasă și fericită și tot așa până ce curățenia, sănătatea și fericirea cuprind întreg pământul!

Comentariile sunt închise.